Produse ce nu se mai află în oferta curentă
Extender/balun VGA pe UTP TRVGA300
Cod: M1679
Retras din ofertă
Caracteristici distinctive:
- transmisia semnalelor VGA via cabluri torsadate (UTP/FTP)
- distanţa transmisiei de maxim 300 m
Setul emițător/receptor TRVGA300 este utilizat pentru transmisia activă a semnalelor VGA printr-un cablu UTP, pe distanțe de până la 300 m. Acestea sunt dispozitive complementare - transmițătorul transformă semnalele VGA într-o formă adecvată pentru transmisia prin cabluri torsadate CAT5, iar receptorul le convertește înapoi în forma originală. Pentru transmisia componentelor RGB se folosesc 3 perechi torsadate, în timp ce un al patrulea se utilizează pentru transmisia semnalului de sincronizare.
Pe panoul din spate al receptorului se află switch-uri de compensare pentru caracteristicile cablurilor UTP/FTP. Fiecărei culori componente și semnalului de sincronizare le corespunde câte un switch individual. Toate switch-urile trebuie să fie în aceeași poziție pentru o anumită distanță. Rezoluția reală a semnalului de ieșire depinde de modul semnalului de intrare și de distanța de transmisie. Switch-urile DIP permit corectarea parametrilor de transmisie pentru distanțe de 0-300 metri, cu un pas de 50 m. Setările corecte pentru distanţele corespunzătoare sunt prezentate în figura următoare.
Datorită faptului că fiecare culoare este transmisă printr-un cablu UTP/FTP torsadat separat (cablurile având lungimi diferite), culorile de la ieșire pot fi ușor deplasate față de cele din semnalul original. Acest lucru este mai vizibil pe distanțe mari - până la 2 pixeli pentru 300 m. Fenomenul poate fi practic eliminat dacă se egalizează lungimea cablurilor și valorile parametrilor rezultați pe fiecare porţiune prin "intercalarea" cablurilor - împărțirea distanței dintre emițător și receptor în trei părți egale și schimbarea cablului după fiecare porţiune, astfel încât fiecare culoare componentă este transmisă prin trei cabluri diferite. Această idee este prezentată în figura următoare. Semnalul de sincronizare este transmis de-a lungul aceluiaşi cablu.
Atunci când împărţirea distanţei este dificilă sau imposibilă, un alt mod de a compensa deplasarea culorilor componente este mărirea lungimii cablurilor scurte. Cel mai simplu mod de a verifica diferențele de lungime este cu ajutorul unei linii albe verticale plasată pe un fundal negru pe ecranul monitorului, linia având o lățime de un pixel (fig. a). O astfel de linie este simplu de generat, folosind de exemplu programul "Paint". Diferențele de lungime apar pe ecran ca sub-linii colorate.
Cu o rezoluție de 1280x1024@Hz, durata liniei orizontale este de 14,6 us, ceea ce înseamnă 11,4 ns (14,6 us/1280) pentru un punct (pixel). Semnalul electric traversează cablul torsadat cu o viteză de aproximativ 192 de milioane m/s. Deplasarea unui pixel poate fi calculat cu formula: 192 000 0000 000 000 * 0.000 000 0114 = 2,19 m. În cazul în care, de exemplu, o culoare componentă este deplasată cu 2 pixeli (de la culoarea cea mai din dreapta - a se vedea figura b.), acest lucru indică faptul că respectivul cablu ar trebui să fie prelungit cu 4.4m. Prin reglarea lungimii suplimentare a cablului se poate elimina această "dispersie" a culorilor. Fenomenul este neglijabil pe distanțe de până la 50 m.
Pentru măsurarea diferențelor de lungime, se poate folosi, de asemenea, un ohmmetru - cablurile mai scurte vor avea o rezistență mai scăzută.
Specificaţii tehnice:
Nume | Extender/balun VGA pe UTP TRVGA300 |
Cod | M1679 |
Rază de acţiune | 300 m |
Impedanţă de intrare/ieşire (VGA) | 75 Ω |
Impedanţă de intrare/ieşire cablu torsadat | 100 Ω |
Dimensiuni | 118x30x48 mm / 118x30x54 mm |
Greutate | 0.08 kg |
Rezoluţie maximă/ rata de refresh/distanţă | 1900 x 1200 / 80Hz / 100 m 1024 x 768 / 60 Hz / 300 m |
Jack de alimentare | Priză de curent continuu (5.5/2.1 mm) |
Tensiune alimentare | 12 VDC |
Consum de curent | 70 mA / 170 mA |
Retras din ofertă
Extender/balun VGA pe UTP TRVGA300
Cod: M1679
COMPLETAŢI
Nou în bibliotecă
RECOMANDĂRI