Exemple practice de sisteme de supraveghere megapixel

Supravegherea video IP are atât susţinători cât şi opozanţi. Acest fapt se datorează mai multor factori precum: preţul echipamentelor, cerinţele mediului de transmisie, calitatea imaginii, mobilitatea, posibilitatea de a construi sisteme distribuite, funcţionarea stabilă, etc. Pentru a depăşi diferenţele dintre două sisteme de supraveghere, proiectanţii pot utiliza camerele IP conectate la DVR-uri, adesea mult mai avansate decât cele tipic implementate în camerele IP. Această completare mutuală înseamnă ca atât sistemele bazate pe camere analogice şi DVR-uri, cât şi cele bazate pe tehnologia IP pot fi folosite împreună, în funcţie de preferinţele investitorului.

DVR-uri ULTIMAX ce funcţionează într-o configuraţie multi-server, multi-client
Megapixel IP Camera: IQinVision IQ755 <br />(5.0 Mpix, Day/Night, PoE) - CLEARANCE SALE!
Camera IP MPEG-4 Wireless: Pixord P405W
Cameră IP IQinvision K1433
cu înregistrare pe card CF
Cameră IP Pixord K1134
cu înregistrare pe card CF
Există însă o caracteristică ce nu este disponibilă în sistemele bazate pe camere analogice şi DVR-uri. Aceasta este rezoluţia mult mai mare a imaginilor. Sistemele de televiziune analogică (PAL, NTSC) sunt limitate la maxim 720x576 pixeli. Acesta reprezintă numărul maxim de puncte ale unei imagini. Cu tehnologia digitală nu există astfel de restricţii. Orice dimensiune a imaginii este posibilă, dacă este suportată de cameră. Astfel, rezoluţia de bază a imaginii depinde doar de parametrii camerei.
Comparaţie între imagini cu rezoluţia VGA şi SXGA (1.3 Mpix)
Ajustarea dimensiunii imaginii în funcţie de necesităţile sistemului
Ca şi exemplu, să analizăm o parcare. Pentru a putea citi numerele de înmatriculare ale maşinilor, sunt necesari aproximativ 130 de pixeli pe un metru din dimensiunea reală a obiectului observat. Dacă parcarea are 50 de metri lungime, iar sistemul este analogic, sunt necesare 9 camere. În cazul camerelor cu rezoluţia de 1280x1024 vor fi necesare doar 5, în timp ce în cazul camerelor cu rezoluţia de 2 MP doar 4 camere sunt necesare. Este important să se ţină cont de capacitatea camerelor cu o rezoluţie mai mare de a acoperi o suprafaţă verticală mai mare.
Comparaţie între imagini cu rezoluţiile SXGA şi CIF
Implementarea unui număr mai mic de camere are anumite avantaje. În primul rând, scad costurile instalaţiei şi cele de întreţinere. Fiecare cameră necesită un obiectiv, carcasă şi suport. Un alt argument este reprezentat de cererea de canale de transmisie. În sistemele digitale, fiecare dispozitiv formează un canal indiferent de tipul său. Mai puţine camere înseamnă deasemenea costuri mai mici de funcţionare . Este mai uşor să se realizeze supravegherea cu un număr mai mic de zone de interes.
Desigur, există o alternativă pentru camerele Megapixel – foarte popularele camere dom / PTZ . Cu lentile adecvate, este posibilă acoperirea ariei menţionate mai sus cu o singură cameră PTZ. Totuşi, o astfel de soluţie are multe dezavantaje. În primul rând, camera poate fi setată doar în două moduri:
- Primul oferă o vedere de ansamblu, fără posibilitatea recunoaşterii detaliilor importante precum plăcuţele de înmatriculare ale unei maşini. Folosind zoomul optic, se pot identifica detaliile, dar cu costul pierderii expunerii restului din scenă
- Al doilea implică activitatea unui operator ce trebuie să decidă ce este interesant pe moment şi să se concentreze pe zona respectivă. În cazul camerelor fixe, există mereu o imagine completă cu toate evenimentele înregistrate de sistem.

Altă problemă o reprezintă lăţimea de bandă ocupată de transmisia video şi spaţiul necesar înregistrării. Dacă zona monitorizată cuprinde 10 MP , acest lucru corespunde cu 25 de camere D1 sau 5 camere cu rezoluţia de 2 MP. Un cadru D1 are aproximativ 60 kB, pe când o imagine comprimată provenită de la o cameră de 2 MP are 120 kB. După cum se poate vedea, în cazul a 5 cadre pe secundă, banda necesară unui set de camere D1 este :

25 x 5 fps x 60 kB = 7.5 MBps = 60 Mbps

Pentru camerele de 2 MP, banda este :

5 x 5 fps x 120 kB = 3 MBps = 24 Mbps

În cazul camerelor Megapixel un factor important îl reprezintă numărul de cadre pe secundă. Sistemele analogice pot furniza 25 de cadre pe secundă. Dar în practică această viteză nu este necesară sau folosită. Este esenţială în transmisiile TV , dar nu în sistemele CCTV. În plus, comparând numărul de cadre generate de o cameră cu rezoluţie standard şi un dispozitiv Megapixel, trebuie să luăm în considerare numărul total de pixeli transmişi într-o secundă. Pentru o cameră standard CCTV, acesta este :

720 x 576 x 25 fps = 10 Mpix/s

Pentru o cameră de 1.3 MP şi 8 cadre pe secundă :

1280 x 1024 x 8 fps = 10 Mpix/s

Pentru o cameră de 5 MP şi 10 cadre pe secundă :

2560 x 1920 x 10 fps = 49 Mpix/s

Uitându-ne la aceste rezultate putem vedea că mai puţine cadre nu înseamnă un potenţial de supraveghere mai redus. Dimpotrivă, informaţia este mai detaliată decât în cazul camerei standard.
În concluzie, camerele Megapixel schimbă uşor uşor direcţia de dezoltare a sistemelor de supraveghere video. Ele întrerup dependenţa de rezoluţiile bazate pe standardele TV. Ele pot înlocui atât camerele fixe cât şi camerele PTZ, iar sistemele sunt competitive din punct de vedere economic cu conceptele bazate pe soluţii standard CCTV.