COŞUL MEU
Coşul este gol

TV & SAT TV

Sisteme satelit

Sistem Terra Multiswitch - de la proiectare la implementare
Sistemele de antenă (de obicei numite sisteme SMATV - Satellite Master Antenna TV) sunt de obicei montate în clădiri de apartamente şi gestionate de către cooperativele de locuințe sau societățile de administrare a proprietăţii. În fiecare caz, proprietarul sau administratorul instalației trebuie să asigure funcționarea fără probleme a sistemului de antene care oferă acces la transmisiuni terestre (DVB-T, FM / DAB) și prin satelit (DVB-S / S2).
Acest articol prezintă succint procesul de proiectare și implementare a unui sistem multiswitch într-una din clădirile multifamiliale în Cracovia - de la specificul cerințelor pentru acest proiect până la instalarea și funcționarea sistemului.
1. Cerinţele sistemului
Necunoştinţa unui set de cerințe care ar trebui să fie investigate înainte de orice investiție este de multe ori sursa multor probleme în următoarele etape ale implementării sistemului multiswitch. Uneori, acest lucru este cauzat de lipsa cunoștințelor de bază despre sistemele de antenă în rândul dezvoltatorilor, motiv pentru care doar compania instalatoare trebuie să decidă forma finală a instalației şi dezvoltarea ei în clădirile de locatari.
În multe țări, cerințele minime sunt definite de legislația locală. În Europa, locuitorii ar trebui să aibă, de obicei, acces la televiziune digitală terestră (DVB-T), radio FM analog, radio DAB, servicii de televiziune prin cablu, și chiar la emisiuni transmise de la unul sau doi sateliţi (Hotbird și Astra).
În cazul sistemului descris, există următoarele ipoteze și cerințe:
  • Distribuţia de semnale DVB-T, FM, DAB, SAT (Hotbird 13.0E)
  • Clădire cu 5 etaje și 5 scări de blocuri
  • 24 prize în apartamentele situate în fiecare scară de bloc
  • Trasee verticale de cablu pe fiecare scară de bloc
  • Posibilitate de cablare orizontală sub nivelul solului (în subsol / garaj)
2. Selecţia sistemului multiswitch
Pe piață se găsesc mai multe tipuri de multiswitch-uri. Pentru alegerea potrivită a echipamentului, investitorul și instalatorul ar trebui să acorde deosebită atenție la parametri tehnici şi finisare. Finisarea presupune atât o varietate de versiuni pentru diferite aplicații, o gamă largă de accesorii, precum și suport tehnic. Alți factori semnificativi sunt experiența și reputația producătorului, asigurând o fiabilitate ridicată, susținută de o garanție extinsă.
Echipamentele Terra pentru sistemele multiswitch asigură:
  • cei mai buni parametri tehnici și o garanţie de 4 ani
  • gamă completă de dispozitive și accesorii : amplificatoare de linie, amplificatoare TV şi FM / DAB, multiswitch-uri, componente pasive
  • software gratuit pentru proiectarea sistemelor complexe - Detalii
  • Bibliotecă de fișere CAD , un ajutor suplimentar pentru designerii ce se ocupă cu dezvoltarea unor proiecte specifice și cu pregătirea documentației de construcție
3 . Proiectarea sistemului
Procesul de implementare a sistemului SMATV într-o clădire de locatari este ghidat de design-ul clădirii, şi trebuie să se țină cont de informaţii precum numărul și dispunerea prizelor (ceea ce determină de obicei topologia sistemului și selectarea multiswitch-ului, splitter-elor și tap-urilor), dar şi de parametrii rețelei de distribuție: nivelul semnalelor de intrare, câștigul amplificatoarelor, atenuarea cablurilor și componentelor pasive ale sistemului. Procesul de proiectare constă în selectarea elementelor sistemului și ajustarea parametrilor lor, astfel încât semnalele de ieșire să fie în conformitate cu standardele și recomandările actuale.
Mai jos vă prezentăm proiectarea sistemului pentru clădiri (vezi ipotezele și cerințele de mai sus), creat cu software-ul SatNet. Sistemul clădirii din Cracovia are la bază multiswitch-urile TERRA din seria MV-5XX. Liniile de semnal sunt împărțite către subrețelele din fiecare scară de bloc utilizând splitter-e SAT / TV cu 5 căi și tap-uri SAT / TV cu niveluri de atenuare adecvate.
Descărcare design (*.STN).
Structura sistemului: cablul cu 5 căi coboară de la antena master de pe acoperișul clădirii la amplificatoarele situate în partea superioară a scării din mijlocul blocului, traversând apoi în jos canalul vertical de cablu până la subsol, unde se divide și se îndreaptă pe orizontală la celelalte scări. Fiecare scară de bloc este echipată cu cutii de instalare cu multiswitch pentru distribuţia semnalelor la prizele din apartamente.
4. Implementare
Antena master este formată din antena Dipol direcțională UHF 44 / 21-69 Tri Digit A2670 cu câștig de 16,8 dBi, antena FM Dipol 1RUZ B A0210, antena DAB (BIII) A0140, antena satelit 100 cm TRIAX 100 A9645 TD cu LNB-ul QUATRO Inverto BLACK Ultra A98266. Toate componentele sunt montate pe un stâlp de oțel de 3 metri E903830, care a fost atașat de peretele unui tub de evacuare cu ajutorul suportului de perete OMP-50L40 E8552.
Componentele din cutia de instalare situată în partea superioară a scării de bloc din mijloc.
Semnalele de la antena master sunt transmise prin intermediul a cinci cabluri Triset-113 PE E1017_100 la setul de amplificatoare plasate în cutia metalică de instalare TPR-7 R90561 (500x500x200 mm). Amplificatorul pentru multiswitch-uri cu 5 intrări SA-51 TERRA R70501 egalizează semnalele SAT IF (patru perechi pe banda de polarizare) și asigură alimentarea componentelor active ale sistemului (LNB-uri, multiswitch-uri). Semnalele DVB-T sunt procesate de amplificatorul TV cu patru canale Terra AT440 R82511, un amplificator RF acordabil extrem de selectiv, capabil să facă operaţii de filtrare, amplificare și egalizare a patru multiplexuri digitale transmise în banda UHF. Traseele sunt echipate cu un dispozitiv automat de control al câştigului (AGC), asigurarând un nivel de ieșire ridicat și stabil pentru semnalele DVB-T. Semnalele FM/DAB sunt amplificate de amplificator-ul FM / VHF / UHF ma400 R82520. Cele două amplificatoare pentru semnalele terestre sunt alimentate de sursa de alimentare DR-60-12 R82532 și plasate pe șină DIN. Toate dispozitivele active de la intrarea sistemului sunt împământate și protejate împotriva supratensiunilor de către protecția trăsnet TV-SAT Signal R48602.
Toate semnalele terestre ajung la amplificatorul SA-51 Terr. TV . Semnalele de ieşire terestre și prin satelit de la amplificator sunt conduse prin intermediul a cinci cabluri coaxiale la o altă cutie de instalare TPR-7 R90561 situată în subsolul clădirii. Capetele liniilor sunt marcate cu culori conforme cu marcajele de la intrările splitter-elor, tap-urilor şi multiswitch-urilor MV-524 R70724. Carcasele de metal turnat în care sunt plasate dispozitivele asigură eficienţă ridicată la ecranare și o mare rezistență la RFI. Magistrala de 5 cabluri este extinsă la restul scărilor de bloc de către tap-urile 5XX cu niveluri de atenuare adecvate și intră în intrările multiswitch-urilor MV-524 R70724 .
Magistrala de 5 cabluri extinsă la celelalte scări.
Dispozitivele sunt situate în subsolul scării de mijloc,
cu multiswitch-ul distribuind semnale apartamentelor din această scară.
Imaginea de mai sus prezintă tap-ul SD-520 R70518 care extinde magistrala de 5 cabluri, multiswitch-ul MV-524 R70724 ce distribuie semnalele la cele 24 de prize situate în scara de mijloc și splitter-ul SD-504 R70517 pentru extinderea magistralei în ambele direcții, la celelalte scări. Toate componentele sunt plasate în altă cutie de instalare TPR-7 R90561.
Interiorul cutiei de instalare montată în scara de mijloc
Magistrala este extinsă la a doua şi a patra scară de bloc prin tap-urile SD-515 R70517. Multiswitch-ul MV-524 R70724 - plasat laolaltă cu tap-ul din fiecare scară, furnizează semnale prizelor amplasate acolo. Componentele din aceste scări sunt, de asemenea, montate în cutii TPR-7 R90561.
Semnalele de la seturile de antenă sunt transmise la componentele sistemului aflate în clădire prin intermediul cablurilor Triset-113 PE E1017_100, cu teacă din PE rezistentă la radiațiile UV. Pentru a asigura o protecție completă a sistemului SMATV împotriva supratensiunilor, cablurile de la antenă sunt conectate cu dispozitive TV-SAT de protecţie la trăsnet SIGNAL R48602. Sistemul de distribuție de interior foloseste cablul Triset-113 E1015_500, cu teacă albă din PVC. S-au folosit, de asemenea, F-conectori de compresie, "Self-install" Cabelcon E80410.
Calitatea semnalului curent și nivelurile au fost măsurate cu analizatorul Digiair PRO R10510 (pentru semnalele DVB-T ) și analizatorul Satlook Micro HD R10740 (pentru semnalele DVB-S / S2).
Lista echipamentelor şi cablurilor utilizate la implementarea sistemului:
NumeCodCantitate
Antenă satelit din oţel TRIAX 100 TD (100 cm)A96451
Antenă TV UHF DIPOL 44/21-69 Tri DigitA26701
Antenă Radio Dipol 1RUZ PM BA02211
Antenă DAB / Band III  DIPOL-4/DABA01401
LNB QUATRO  Inverto BLACK Ultra 0.2dBA982661
Protecţie trăsnet TV-Sat  SIGNALR486026
Amplificator cu 4 canale Terra at440R825111
 Amplificator multibandă Terra ma400 (FM/VHF/UHF)R825201
Cablu de distribuţie 780.20R825371
Sursă de alimentare DR-60-12R825321
Şină universală DIN R825381
Amplificator satelit pentru multiswitch-urile cu 5 intrări  Terra SA 51R705011
Splitter Satelit Terra SD-504R705151
Tap Satelir: Terra SD-520R705181
TAP Satelit : Terra SD-515R705172
Multiswitch Terra MV-524 (5 intrări, 24 ieşiri)R707245
Priză terminală Signal R-TV-SATR694100120
Mufă F Cabelcon (for RG-6/Triset-113, "Self-Install")E80410130
Carcasă de metal: TPR-7 (500x500x200mm)R905616
Cablu Coaxial  75 ohm TRISET-113 PE (cu gel)E1017_125 m
Cablu Coaxial  (75 ohm) TRISET-113E1015_5001920 m
Exemple de sisteme SMATV având la bază echipamente TERRA
Sistem multiswitch cu 180 prize dispuse în 2 clădiri
Sistem SMATV multiswitch pentru 198 abonaţi
//Sistem SMATV multiswitch dezvoltat pentru locuinţe numeroase (1215 prize)///
Sistem multiswitch într-un bloc turn
Sistem multiswitch cu 189 prize
 
George Popescu
Consiliere clienţi
COMPLETAŢI
Nou în bibliotecă
RECOMANDĂRI
 
Regulamentul | Reclamaţii | Download | Cookies | SitemapToate drepturile rezervate © 1996-2016 DIPOL sp.j.