COŞUL MEU
Coşul este gol

Fibră optică

Conectori FO şi splice

Fibre optice în locuinţe - cum se sudează
Sistemele bazate pe fibre optice devin tot mai populare. Accesibilitatea generală a dispozitivelor relativ ieftine de conversie a semnalelor electrice în formă optică și invers, combinată cu avantajele transmisiei optice, în special într-o bandă foarte largă, izolarea galvanică între dispozitive și lipsa problemelor de implementare a link-urilor lungi, sunt principalele motive pentru utilizarea din ce în ce mai largă a acestei tehnologii în reţele LAN, sisteme video de supraveghere analogice și IP, instalații S/MATV și chiar în sisteme de alarmă. Cele mai recente reglementări legislative pentru construcții în diverse țări, ex. Polonia, obligă investitorii si arhitecţii să implementeze instalații de fibră optică în toate clădirile şi blocurile de locuinţe nou construite. Instalațiile trebuie să fie "gata de utilizare" independent din factorul iniţial de utilizare în momentul finalizării construcției. Conform acestei legi, companiile de instalare și instalatorii de "sisteme de joasă tensiune" trebuie să fie calificaţi sau să obțină calificare în domeniul fibrelor optice, mai ales în aspectele practice, precum instalarea și măsurarea/testarea sistemelor de fibră optică. Această calificare este necesară deoarece ea determină succesul lor pe piață.
Fibrele optice nu sunt atât de complicate (nici scumpe)...
După cum am menționat mai sus, aproape fiecare companie de instalare se va confrunta mai devreme sau mai târziu cu sarcina de a instala link-uri de fibră optică sau de a implementa sisteme întregi bazate pe suport optic. În prezent, multe dintre companii pasează aceste sarcini unor companii externe specializate cu personal calificat şi cu echipamente profesionale. Cu toate acestea, companiile specializate preiau o parte semnificativă din profituri. Deci, în ciuda problemelor cu care se confruntă un novice când intră în lumea sistemelor de fibră optică (lipsa cunoștințelor teoretice și practice elementare și costurile instrumentelor necesare care par a fi mult mai mari decât în cazul instalațiilor "clasice" de joasă tensiune), efortul de a învăţa şi investiţia îşi vor spune cuvântul. Problema lipsei de cunoștințe poate fi rezolvată prin participarea la cursuri de formare corespunzătoare. Pentru orice instalator, este important să-şi aleagă cursuri din care să-şi formeze abilități practice. Cunoștințele teoretice despre propagarea luminii și fenomenele care însoțesc transmisia optică sunt importante, dar trebuie să fie susținute de o bază solidă de experienţe practice. Instalatorii trebuie să facă distincția între diferite tipuri de fire și fibre optice, să știe cum să le sudeze și să le rezilieze, să le instaleze în rame de distribuție și cutii de instalare. Ultima abilitate este deosebit de importantă în procesul de implementare a instalațiilor de fibră optică.
Cei care urmăresc piața fibrei optice au observat cu siguranţă că popularitatea în creştere a tehnologiei este, în general, direct legată de scăderea prețurilor. Totul devine mai ieftin - cabluri optice, componente pasive, dispozitive active. Mai mult, se pare că piața de astăzi este în măsură să ofere instalatorilor novice tot ceea ce au nevoie pentru a începe să lucreze în acest domeniu la un preț acceptabil.
Sudarea fibrelor optice – splice-uri mecanice
Instalarea a aproape oricărui sistem de fibră optică poate fi împărțită în 3 etape: rutarea cablurilor, plasarea secțiunilor terminale (cu lungimi de rezervă) ale cablurilor în cadre de distribuţie și cutii de instalare, sudarea fibrelor cu pigtail-uri (splicing). Cele mai mari costuri sunt generate de cea din urmă etapă. Operațiunile de splicing durează mult timp, necesită folosirea unor instrumente adecvate și are un nivel ridicat de precizie. În prezent, piața este dominată de două metode de îmbinare/sudare: mecanică și termică (de fuziune). Fiecare dintre acestea se caracterizează atât prin avantaje cât și dezavantaje, care trebuie cunoscute de orice instalator novice. Avantajul sudării mecanice este costul relativ redus al echipamentului necesar pentru începerea lucrării. După achiziţionarea instrumentelor de bază, și anume: foarfece pentru tăiere Kevlar(R), stripper de fibre, cleaver de fibre, şerveţele Kim Wipes, și solvent IPA, instalatorul poate folosi splice-uri mecanice pentru sudarea oricărui tip de fibră optică. Instrumentul necesar de testare este tester-ul de fibră optică, ce permite verificarea procesului de sudare, fapt ce ce va duce la rezultate mai bune.
Printre dezavantajele acestei soluții se numără costul unitar al unei astfel de îmbinări, cu mult peste costul unei suduri termice, și repetarea mult mai rea a parametrilor conexiunilor (atenuare, pierderea de retur etc.). Deși atenuarea declarată a mai multor splice-uri mecanice disponibile comercial este de 0,15 dB, aproape de nivelul tipic acceptat pentru splicing-ul de fuziune, acest parametru poate ajunge în practică la valori mult mai mari. Expertiza instalatorului este aici factorul decisiv. Trebuie menționat faptul că o atenuare mai mare nu înseamnă întotdeauna probleme. În cazul legăturilor relativ scurte (câteva sute de metri) pe bază de convertoare media sau module SFP, o rezervă de putere poate de multe ori "să ierte" racordurile imprecise, uneori cu atenuare la nivel de câţiva decibeli. În general, astfel de situații sunt inacceptabile în sistemele FTTH. În multe țări atenuarea maximă pe întregul traseu de la repartitorul de fibre optice la terminaţia din priza utilizatorului este strict reglementată (de exemplu, 1,2 dB în Polonia). O astfel de restricție nu se aplică fără motiv - bugetul de putere în rețelele pasive xPON, crescând continuu ca popularitate, este o problemă importantă. O singură îmbinare făcută necorespunzător poate bloca serviciul pentru unul sau mai mulţi utilizatori.
Splice mecanic ULTIMODE FAST-MS1 (5 buc)
Cutia Ultimode TB-02H cu pigtail L3551,
splice-ul mecanic L5550, şi adaptorul L4211
Splicing de fuziune – alegeţi cu grijă...
Cea de-a doua metodă de sudare a fibrelor se bazează pe splicing-ul de fuziune, adică sudare termică. Din punct de vedere tehnic, utilizarea unui aparat de sudură/splicer (ex. EasySplicer L5810) prezintă doar avantaje. Timpul necesar pentru a suda fibrele este mult mai scurt și parametrii sudurii sunt considerabil mai buni în ceea ce privește conexiunile mecanice. Un mit obişnuit care afirmă că preţul unui astfel de dispozitiv este aproape de prețul unei mașini noi este motivul pentru popularitatea continuă a serviciilor companiilor externe de specialitate, în ciuda scăderii considerabile a prețurilor. Ca și în cazul scăderii prețurilor pentru componentele sistemelor de fibră optică, același proces are loc în cazul echipamentului de instalare. Desigur, echipamentele foarte performante încă presupun cheltuieli majore, dar cele mai multe companii de instalare nu au nevoie de acestea pentru a instala sisteme simple de fibră optică. În prezent, există modele relativ ieftine ale splicer-elor fuziune, potrivite pentru companiile/instalatorii ce implementează proiecte mici și mijlocii. Se pare că cele mai ieftine versiuni pot fi achiziționate la prețuri doar puțin peste costurile aparatelor de măsură pentru semnalele TV.
Splicer fibră optică EasySplicer (cu accesorii)
EasySplicer L5810 aparține celei mai ieftine serii de sudură de fibră optică de pe piaţă
Desigur, prețul este doar unul dintre factorii care determină alegerea finală a aparatului de sudură a fibrelor. Înainte de achiziționarea acestuia, trebuie să găsiţi răspunsuri la o serie de întrebări cu privire la utilizarea viitoare a dispozitivului. Factorul cheie este numărul de suduri ce se pot efectua în timpul unei instalări, precum și numărul de suduri posibile lunar sau anual. Instalatorii care efectuează în mod regulat de la zeci la sute de suduri în timpul unui singur proces de instalare ar trebui să-şi îndrepte atenția spre dispozitivele mai scumpe, cu baterii de capacitate mai mare și un timp mai scurt necesar pentru finalizarea unei singure îmbinări. La prima vedere, cel din urmă aspect poate părea nesemnificativ, dar fiecare secundă salvată în timpul realizării unei singure conexiuni va crește la mai multe minute, în cazul instalării unui cadru de distribuție mai mare. Pe lângă funcţionarea mai facilă și mai rapidă, modelele mai scumpe oferă caracteristici suplimentare, cum ar fi colectarea automată a resturilor de fibre după tăiere, care de asemenea economiseşte din timpul instalatorului. Însă aceste funcţii nu sunt esențiale pentru instalatorii ce efectuează un număr mic de suduri, să zicem până într-o sută pe lună. Această categorie de instalatori ar trebui să aleagă dintre modelele mai ieftine, deoarece economia de timp nu va fi semnificativă în raport cu timpul total de lucru.
Un alt aspect important este mediul de lucru. Unele aparate de sudură (nu neapărat dintre cele mai ieftine splicere de fuziune) dispun de o oglindă ce poate dispărea atunci când se lucrează în condiții de teren dificile, ceea ce face operațiunile de sudare complet imposibile.
Alinierea fibrelor – Esenţialul este în detalii...
Toți parametrii de mai sus și proprietățile sudurii pot fi importanţi, dar cel mai mare impact asupra prețului unui splicer de fuziune și a calităţii racordurilor este dat de metoda de poziționare a fibrelor implementate în aparatul de sudură. Există două metode de bază de poziționare, la miez și la teacă.
La prima metodă, dispozitivul realizează o serie de extinderi şi caută miezurile ambelor fibre, iar apoi utilizând motoarele încorporate, poziţionează fibrele astfel încât cele două miezuri să fie perfect opuse. Splicer-ele cu alinierea pozițiilor reale ale miezurilor sunt cele mai profesionale și, în același timp, cele mai scumpe. Dispozitivele care folosesc această metodă pot recunoaște automat tipul fibrelor sudate și le pot aranja în funcție de miezurile lor reale. Astfel de suduri sunt caracterizate de cei mai buni parametrii de performanță și trebuie utilizate în rețelele de mari dimensiuni ale operatorilor de telecomunicații. În sistemele mai mici, se pot accepta şi alte metode.
Una dintre ele este utilizată de splicerele cu alinierea pozițiilor geometrice a miezurilor - această metodă este folosită de majoritatea splicer-elor ieftine (de obicei fabricate în China) și mulți producători și comercianți le descriu în mod eronat ca dispozitive cu alinierea pozițiilor de bază (reale); geometria miezului se obține prin mijloace optice (lumină vizibilă). Intensitatea luminii în fibră scade în funcție de adâncime, și cu o anumită sensibilitate și o analiză simplă a imaginii, este posibilă determinarea pozițiilor aproximative ale miezurilor din fibre. Această metodă a fost optimizată pentru fibre de bună calitate, în care poziția geometrică a miezului este echivalentă cu poziția reală. Când miezul este încorporat excentric, parametrii sudurii pot fi mai slabi decât în ​​cazul alinierii tecilor. Trebuie menționat faptul că, în cazul lipirii fibrelor multimode (cu risc mai mare de diferență între pozițiile "geometrice" și cele reale ale miezurilor), unele aparate de sudură cu selecţie automată a modului aleg poziționarea tecii drept o opțiune mai bună.


Comparaţie între metoda de aliniere a miezurilor reale (sus) și a miezurilor geometrice (jos). În primul caz, o posibilă asimetrie a pozițiilor miezurilor din fibre nu va afecta calitatea sudurii, iar în al doilea conexiunea va avea o atenuare mai mare.
Metoda de poziționare bazată pe alinierea reciprocă a tecilor fibrelor aduce rezultate pe deplin satisfăcătoare în instalațiile în care calea de transmisie are câteva racorduri. Acest lucru nu înseamnă că rezultatele sunt întotdeauna mai rele decât în cazul alinierii miezurilor. În marea majoritate a situațiilor, rezultatele vor fi practic identice cu cele obținute prin utilizarea metodei mult mai scumpe de poziționare a miezurilor reale ale fibrelor racordate. Diferențe mai mari pot apărea numai în situațiile în care instalatorul va încerca să se conecteze fibre foarte vechi sau unele mai ieftine, de o calitate îndoielnică. În prezent, riscul acestor situații este relativ redus. Procesul tehnologic asociat cu producția fibrelor optice este atât de avansat încât este tot mai dificil să dăm peste cabluri de proastă calitate.
Având în vedere această consecinţă, dar și faptul că splicer-ele cu alinierea miezului au prețuri extrem de atractive, merită să luăm în considerare achiziționarea acestui tip de dispozitiv. Deci, splicer-ele bazate pe aliniamentul tecilor pot fi folosite cu succes în sistemele FTTH, în care, potrivit standardelor, atenuarea oricărei căi într-o clădire nu poate depăși 1.2 dB, precum și în orice rețea de fibră optică în care există mai multe racorduri pe linia dintre dispozitivele active. Exemplele sunt rețelele LAN, CCTV, sau conexiunile punct-la-punct pe mai mulți kilometri. În cazul realizării a sute sau mii de racorduri pe lună, este recomandat să se investească în echipamente mai scumpe cu alinierea pozițiilor reale ale miezurilor şi operațiuni automate, dispozitive capabile să execute un număr mare de cicluri de sudare pe o durată de încărcare a bateriei, etc.

Un pic de practică...
Indiferent de alegerea aparatului de sudare, procesul de îmbinare prin fuziune este foarte asemănător. Acesta constă dintr-o serie de etape. Prima dintre ele este îndepărtarea învelișului de 250 μm sau uneori 900 μm al fibrei. Indiferent de tipul fibrelor racordate, teaca însăşi are diametrul de 125 μm, dimensiune necesară pentru operațiunile ulterioare. Apoi fibrele trebuie curăţate cu alcool izopropilic (în mod normal cu șervețele speciale sau tampoane de bumbac), și tăiate cu ajutorul unui cleaver adecvat.
În cazul utilizării EasySplicer L5810, fibra trebuie plasată în suportul dedicat
(aici: pentru fibre de 250, suportul este negru).
Fibra trebuie să iasă cu 3-4 cm din suport. Apoi se va dezizola cu stripper-ul inclus
până la teaca de 125 μm și curăța cu un şerveţel anti-praf îmbibat cu solvent IPA.
În conformitate cu normele de siguranță, capetele tăiate ale fibrelor trebuie aruncate în coșul de gunoi dedicat
ex: L5918, pentru a putea fi utilizate şi în continuare.
Această din urmă operațiune este critică - este important să se asigure atât lungimea corespunzătoare a capetelor fibrelor (în cele mai multe cazuri instalatorul nu are nimic pentru a măsura, deoarece construcția cleaver-ului permite selectarea ușoară a lungimii adecvate) și unghiuri perfecte ale planurilor de clivaj. În practică, sudorii acceptă unele abateri de la unghiul potrivit (aproximativ 1 grad), dar o tăiere mai precisă va duce la o mai bună performanță a racordurilor de fuziune. Un cleaver de calitate scăzută sau cu precizie insuficientă a acestei operațiuni sunt principalele motive pentru calitatea inferioară a racordurilor.
Fibre pregătite pentru sudarea cu aparatul EasySplicer L5810
După plasarea fibrelor în aparatul de sudat, se verifică rezultatele operațiunilor anterioare. În cazul depistării unei murdării pe un capăt al fibrelor sau a tăierii necorespunzătoare, aparatul va notifica utilizatorul să repete procesul de pregătire a fibrelor. Când totul este în ordine, fibrele sunt sudate printr-un arc electric, iar racordul de fuziune este testat pentru rezistență și parametrii transmisiei (pierderi).
Înainte de tăiere: inspectarea unghiurilor de tăiere (diferență de 0,4°) şi offset (1 μm); dupa sudare: test la tragere
După tăiere: estimarea pierderii în racord (0,03 dB)
Estimarea pierderii în racord se bazează doar pe analiza imaginii. În cazul aplicațiilor sensibile, instalatorul trebuie să testeze fiecare racord în ambele direcții prin mijloace profesionale, adică folosind o sursă de lumină de precizie și un contor de energie optică. Desigur, în cazul sistemelor mici sau cele în care nivelurile de atenuare nu sunt atât de critice, estimarea simplificată poate fi suficientă.
Procesul de sudare a fibrelor durează de obicei de la câteva la maxim zece secunde. Următorul și ultimul pas este protejarea racordului cu un manșon termocontractabil, folosind un cuptor, care este adesea integrat cu splicer-ul de fuziune. Racordurile proaspăt făcute sunt fragile și necesită întotdeauna o protecție suplimentară. Manşoanele termoretractabile le protejează mecanic și permit plasarea ușoară a fibrelor conectate în casete de sudare.

 
 
Regulamentul | Reclamaţii | Download | Cookies | SitemapToate drepturile rezervate © 1996-2016 DIPOL sp.j.